Sledujte nás
Voting
-
Celebrations

Celebrarea celei de-a 48-a Zile Naționale a Emiratelor Arabe Unite

lun. 02.12.2019

În data de 2 decembrie 2019, Ambasada Emiratelor Arabe Unite în România a organizat un eveniment, cu ocazia celebrării celei de-a 48-a Zile Naționale a EAU.
La acest eveniment au participat aproximativ 400 de înalți oficiali români, în frunte cu Teodor Meleșcanu, Președintele Senatului României, reprezentanți ai partidelor politice, precum și șefi ai misiunilor diplomatice și membri ai corpului diplomatic acreditați în România.
Cu această ocazie, E.S. Dr. Ahmed Abdullah Bin Saeed Al Matrooshi, Ambasadorul Emiratelor Arabe Unite în România a ținut un discurs, prilej cu care a subliniat faptul că cea de-a 48-a celebrare a Zilei Naționale a Emiratelor Arabe Unite coincide cu declararea de către Preşedintele Emiratelor Arabe Unite (EAU), şeicul Khalifa bin Zayed Al Nahyan, a anului 2019 drept „Anul toleranței”, ceea ce confirmă faptului că valorile toleranței și coexistenței pașnice sunt părți integrante ale politicilor și inițiativelor țării.
În cadrul discursului său, Ambasadorul EAU în România a abordat și subiectul vizitei Sfinției Sale Papa Francisc în Abu Dhabi, care a avut loc la începutul acestui an și care a coincis cu vizita marelui imam de Al-Azhar, Ahmad Muhammad Al-Tayeb, subliniind faptul că această vizită comună a reprezentanților celor două religii a fost rezultatul eforturilor întreprinse de Emiratele Arabe Unite, în ultimele trei decenii, pentru promovarea valorilor moderației, păcii și pluralismului religios.
Mai mult, Excelența Sa a vorbit despre organizarea Expo 2020 Dubai, punând accentul pe faptul că Expo 2020 Dubai aspiră, prin tema pe care o abordează, „Connecting minds, creating the future” la educarea tinerilor în spiritul toleranței.
E.S. Dr. Ahmed Abdullah Bin Saeed Al Matrooshi a subliniat că reușita Emiratelor Arabe Unite, în zilele noastre, de a oferi un model de stabilitate și toleranță în regiune se datorează abordării unui model de politică externă moderată, bazată pe deschiderea către lume, statul emiratez continuând să promoveze atât principiile consolidării păcii și securității internaționale , cât și respectarea Celuilalt.
Ambasadorul EAU în România a menționat, de asemenea, semnificația anului 2019 pentru Emiratele Arabe Unite și România, an care marchează împlinirea a treizeci de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice între cele două țări prietene, indicând faptul că acestea dintâi s-au dezvoltat semnificativ, de-a lungul timpului, ca urmare a cooperării și dedicării liderilor celor două state.